Daca nu te numeri printre norocoasele care au dat jos imediat dupa iesirea din sala de operatii toate kilogramele in plus acumulate in timpul sarcinii (poate mai putin doua), s-ar putea sa te intereseze acest articol.

Daca nu te numeri printre ambitioasele care se inroleaza in vreo dieta minune  dupa nastere (vezi celebra Rina sau altele asemenea) si chiar reusesc sa o duca la bun sfarsit, s-ar putea sa te intereseze acest articol.

Daca nu te numeri printre norocoasele care topesc kilogramele in plus doar prin alaptare desi nu au timp sa faca un dus dupa ce au nascut, s-ar putea sa te intereseze acest articol.

Daca nu te numeri printre norocoasele care au cu cine si cum lasa copilul macar 2 ore pe saptamana ca sa alerge la sala, in parc sau macar prin mall la cumparaturi ca sa consume kilogramele acumulate nu doar in sarcina dar si in lungile nopti nedormite cand dulciurile sunt cel mai bun prieten, s-ar putea sa te intereseze acest articol.

S-ar putea insa se te numeri printre cele care si-au pierdut controlul corpului in timpul sarcinii, acesta capatand dimensiuni neobisnuite. A celor care, desi au alaptat pana la cer si inapoi si desi mananca mai putin dupa nastere dar si mai rar, nu au reusit sa scape de kilogramele in plus (in cel mai bun caz de acele ultime celebre 5). Stai linistita, si tu te poti considera o norocoasa pentru ca te intereseaza acest articol 😉

Iti voi impartasi in continuare dieta magica si minunata pe care am descoperit-o pe pielea mea si care a functionat atat in ceea ce priveste rapiditatea topirii kilogramelor dar si a repunerii straturilor de carne intr-o forma cat de cat onorabila fara a pune picior la sala, geana peste geana, stop dulciurilor sau alaptatului la cerere. Ea a fost mentionata in treacat si cu zambetul pe buze de cam toate mamicile „experimentate”pe care le cunosc dar nu am avut incredere in ea pana cand nu am vazut cu ochii mei ce minuni poate face.

Se numeste Dieta ME (Dieta Micului Explorator) si consta in repetari zilnice a:

  1. Ridicari fara numar a tuturor kilogramelor copilului din dotarea personala. De jos, de pe pat, de pe masa de schimbat, din cadita, din masina, din scaunul de masa, din alte brate… de pe unde apuci. Garantat ca nu ti-ar fi trecut prin cap sa iei greutati de peste 10 kg la sala ca sa iti lucrezi bratele. Si nici nu ai fi facut atatea repetari.
  2. Alergari dupa toate kilogramele copilului personal. Alergarea are un ritm crescendo pana in momentul in care copilul atinge pozitia bipeda. Din acel moment putem vorbi de o adevarata miscare browniana combinata cu ridicari. E un exercitiu complex si complet pe care sigur nu te-ai fi gandit sa il pui in practica altfel dar iti antreneaza toata grupele de muschi plus vederea periferica si cateodata un al saselea simt sau un ochi in ceafa – este uimitor cate nefacute poate face un copil daca il scapi 2 secunde din ochi.
  3. Aerisiri a tuturor kilogramelor copilului (de cel putin 2 ori pe zi!). Nu m-as fi plimbat atat prin parcuri si sub nici o forma nu as fi explorat toate aleile si aleiutele si mai ales nu m-as fi catarat in toate turnuletele si toboganele daca nu as fi avut obiectivul precis de a-mi insotii puiul in explorare. E uimitor ce minuni face pentru un corp privarea de stat peste 10 ore pe scaun in spatii inchise zilnic.
  4. Consumarii tuturor alimentelor si mancarurilor gatite pentru toate kilogramele copilului personal, lasate in urma de acesta. Nici daca ma ambitionam sa tin regim nu reuseam sa mananc mai putin si mai sanatos. Sau sa gatesc asa de prost. Sau sa fac atat de multe experimente. Ma rog…el supravietuieste, eu am slabit J

Stai linistita, nu trebuie sa faci nimic pentru acesta dieta mai departe de minim un copil. Ea incepe o data cu primele tentative de misunare ale copilului (patrupede sau bipede) si …habar n-am cand se termina. Dar functioneaza garantat.

Daca ti-a placut, spune-le si altora

Din aceeasi serie:

  • Post fara pereche:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation