flamencoAcum cateva saptamani am facut un fel de targ cu mine insami. Am decis sa las deoparte vreo doua luni cursurile de yoga, de care am ajuns dependenta (daca reusesc sa fac macar in week-end Salutul Soarelui acasa sunt o zana), si sa imi folosesc putinele orele libere din saptamana pentru un curs de teatru/improvizatie (va povestesc in alt post) si unul de flamenco.

Azi am avut prima lectie de flamenco. Obsesia mea, placerea mea, nebunia mea.

Dupa mult timp in care am cautat cu disperare un curs aproape ca imi luasem gandul ca voi gasi  unul in Bucuresti. Dar iata ca l-am gasit si nu aveam cum sa il ratez. Se pare, din pacate, ca ma numar in continuare printre extrem de putinii care isi doresc sa inteleaga pasiunea si senzualitatea acestui dans. La salsa si la tango e plin. Ca asa suntem noi, mai unduitori, mai pasnici… si ne place in minim doi;) Focul din noi il lasam sa mocneasca si poate mai scoatem niste scantei cand ne uitam la meciuri. Torte nu avem. Si chiar daca am avea, dupa prima ora de curs, va spun cu mana pe inima ca e al naibii de greu sa emani foc daca nu te-a suparat nimeni (ca altfel sigur mi-ar fi iesit din prima).

Sa “dansez” flamenco cand nici macar nu am apucat sa ii invat alfabetul, cand inca nu i-am descoperit si inteles miscarile de baza in totalitate si abia reusesc sa ma coordonez, chiar daca simt ritmul, chair daca vreau si chiar daca stiu ca o sa pot, ca totul tine doar de mine… nu ajuta la nimic. Cel putin nu la prima lectie. Pentru ca mainile si picioarele nu ma mai ascultau si nu am mai stiut unde sa ma concentrez mai intai si de unde sa ma mai adun. Iar lectiile de balet nu au facut decat sa imi transforme toate miscarile in caricaturi dinamice. Toata gratia pe care reusesc sa mi-o resuscitez la nevoie nu a facut decat sa ma faca sa ma simt ca o girafa care imita un hipopotam.

Astfel ca, dupa introducerea primelor notiuni si repetarea unei coregrafii siiiiimple, am inceput sa repetam in fata marilor oglinzi miscarile pe muzica.

M-am oripilat privindu-ma: ce pasiune? ce foc? Am fost un fel de lebada cazuta in dizgratie. Moartea pasiunii prin pierderea directiei. Un pinguin cu aripi lungi. Cam asta am putut sa scot. Bratele astea lungi si slabanoage mai mult m-au incurcat, incheieturile fine s-au contorsionat spasmodic, ritmul s-a pierdut undeva intre incercarea de retine amploarea controlata a miscarii si urmatorul pas. Nu am fost eu, nu am exprimat nimic, nu am inteles nimic. Si pentru prima data in viata mea am simtit ca poate e o idee mai buna sa raman doar un spectator fascinat al acestei arte.

M-am calmat un pic atunci cand instructorul mi-a spus ca asa de ciudat isi simtea si el trupul la prima lectie. Da, toate au un inceput. Asa ca miercurea asta voi inaugura cel de-al doilea inceput. Cel in care ma voi privi in oglinda incercand sa ma armonizez.

Asa ca daca ma auziti ca nu am timp sa stiti ca nu il pierd aiurea. Ma scalambai alaturi de sotul meu la orele de improvizatie  sau imi pocnesc incheieturile in zboruri frante (inca) la flamenco. Pentru ca stiu ca nu se face primvara cu o floare dar pana in aprilie mi-am propus sa fac un buchet.

sursa foto

Daca ti-a placut, spune-le si altora

Din aceeasi serie:

  • Post fara pereche:

4 Thoughts on “Prima lectie de Flamenco

  1. Ana on 12/23/2015 at 22:34 said:

    Buna! Caut si eu de f mult timp si cu disperare un curs de flamenco, si doar flamenco! Unde ai gasit tu? Multumesc!!! 🙂

    • provinciala on 12/26/2015 at 22:21 said:

      In Bucuresti, cu Lucas Molina la o sala de dans. Din cate stiu eu nu se mai face acum. Am cautat foarte mult pana l-am gasit si am fost destul de dezamagita ca nu se mai face. Daca afli ca se face undeva, spune-mi si mie, te rog:)

  2. fLaurentiu on 12/24/2015 at 14:20 said:

    Buna,

    Unde ai facut cursul?

    Multumesc

    • provinciala on 12/26/2015 at 22:19 said:

      In Bucuresti, cu Lucas Molina la o sala de dans. Din cate stiu eu nu se mai face acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation