Pana cand am avut revelatia, Manac aproape ma convinsese ca am mentalitatea aia ruginita a stramosilor mei: eu trebuie sa fiu stapan pe mosia mea, fie-mi bine, fie-mi rau, fie-mi viata plina de rate si rateuri si frustari.

Dar si cand mi-a picat fisa, m-am luminat strict si la obiect: pai eu acasa la mama nu as mai vrea sa ma intorc. Ca doar am plecat de acolo de vreo 11 ani si cam asta a fost ideea cand am decis sa iau viata in piept. Si cum nu tintesc sa imi iau barbat cu vila in Pipera si nici nu am sa castig la Loto (stiu sigur, pentru ca nu joc) inseamna ca voi plati chirie 30 de ani de acum incolo.

Si nu chirie mica si civilizata ca in occident cand dai un ban dar stii ca face. Nu, la noi se platesc bani seriosi pentru  conditii mizere si bani si mai seriosi  pentru conditii decente. Crapa teava, crapi tu de frig, de cald, de ”animalute” iar proprietarii sunt ciudati, vin in inspectii inopinante, nu mai investesc un leu in casa, stiu doar sa isi bage coada si sa isi ceara drepturile fara sa dea doi bani pe ale tale.

Rata la banca e mai mica decat orice mica chirie as putea da pe un apartament in care sa pot trai acum decent.  Si atunci? De ce sa nu imi iau casa? Casa mea. Sa bat eu cuiul unde vreau. Sa rup eu usa cand am chef. Sa invit numai änimalutele”mele. Sa nu dau socoteala pentru nimic. Sa imi inund vecinii cand vreau eu. Sa pot sa mut mobila in ce directie bate vantul si sa raman in urma cu intretinerea luni de zile far’de griji?! J)

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation