Teatrul ApropoVineri seara cand am ajuns in fata salii Teatrului Apropo, am crezut ca am inteles gresit adresa. O fi el un teatru de cartier, independent, dar arata ca o sala de repetitii in cel mai bun caz (ceea ce si e in majoritatea timpului, am aflat ulterior). Este o sala mica de maxim 30 de scaune care par sa se reverse peste spatiul liber in fata lor numit simbolic „scena”. Undeva in dreapta sus, intr-un fel de mini pod, este „regia tehnica” si din strada zaresti direct sala caci nu te desparte de ea decat un mic holisor. Nimic altceva.

Am tras aer adanc in piept si m-am pregatit sa suport „consecintele”deciziei mele de a lua dupa mine si niste prieteni la piesa, desi eu la randul meu nu fusesem niciodata aici si am decis sa vin la invitatia unei prietene.

Pe cuvantul meu ca pana in momentul in care a inceput piesa m-am simtit responsabila de seara „pierduta” a tuturor.

Doar pana atunci. Pentru ca atunci cand s-a incheiat piesa, ne-am ridicat cu totii in picioare sa aplaudam frenetic actorii si m-am bucurat ca am ales sa imi petrec vinerea seara acolo, alaturi de ei.

S-a furat mireasa” este o poveste de dragoste contemporana, cu intrebarile si raspunsurile adiacente epocii in care traim, cu dialoguri desprinse din realitate, cu personaje excelent conturate atat din text dar mai ales datorita interpretarii minunate a celor 3 protagonisti ai piesei.

Dupa spectacol am ramas la discutii cu Radu Popescu (proprietarul Teatrului Apropo dar si scenaristul si regizorul piesei „S-a furat mireasa”) si Andrei Huţuleac, Camelia Pintilie si Pavel Ulici (actorii piesei) si am descoperit ca….

Teatrul Apropo este un proiect construit din, cu si pentru pasiune, ca un teren de joaca a tinerilor actori, scenaristi si regizori, generatie care merita urmarita si recompensata pentru munca si talentul ei macar cu prezenta in sala si apaluze.

 Teatrul Apropo

O data ce esti spectator la una dintre piesele Teatrului Apropo, nimic nu mai conteaza. Jocul, jovial, relaxat al talentatilor tineri actori si textele actuale, te aduc in lumea teatrului contemporan interactiv, lipsit de emfaza, atent. Te desprinzi de tine si intri imediat in jocul lor fara a-ti parasi lumea (ea se desfasoara in coontinuare in fata ochilor tai) pentru ca face parte din ea.

Il gasesti (Teatrul Apropo) pe Strada Foisorului 160 (cum ajungi pe Mihai Bravu, dupa intersecţia cu Calea Vitan, faci dreapta pe Splaiul Unirii şi apoi prima la dreapta, sau daca vii cu metroul, la aproximativ 500 m de staţia de metrou Mihai Bravu.)

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation