Profunzimea VociiSe zice ca cine nu are de lucru isi face. Nu ca nu aveam destule in program dar am reusit eu cumva sa imi bag in cap ca e de musai sa particip la Ateliere FITS 2013. Si am convins-o si pe Cristina sa ii determine pe organizatori sa ma primeasca macar sa asist la ele (caci aparent accesul la ele le este dedicat doar studentilor la teatru, alesi in prealabil).

Fain e ca nu doar ca am asistat la o parte din ele dar chiar am luat parte activ. Toti profesorii au fost extrem de deschisi si primitori si dornici sa ma faca sa ma simt parte a grupului. Mai ales ca fiind convinsa ca nu voi putea participa am venit pe tocuri si cu pantaloni de stofa si cred ca au avut o placere diabolica sa ma vada desculta si  tavalindu-ma in hainele de oras pe parchet :).

Pe scurt, la Jocul Cu Masca m-am bucurat de gimnastica de incalzire care este un fel de pregatire pentru saltimbanci, la Corpul Muzical am topait prin toata sala desculta pana cand m-am izbit de un microfon plasat strategic de reprezentantii vreunui post de radio care au sperat, probabil, sa inregistreze sunete armonioase, nu calcaie pe parchet iar la Profunzimea Vocii mi-am dat seama ca tare e greu sa te concentrezi asupra respiratiei tale fara sa incerci sa o controlezi.

Jocul Cu Masca

Mai putin fain e ca mi-am dat seama ca am de lucru serios cu mine si incordarea si inhibitiile omului care nu mai e pregatit sa manifeste liber.

Serios acum, cam cat de straniu ar fi sa mergeti la un eveniment si sa gasiti acolo o mana de oameni care topaie fara control, tipa pe diverse tonalitati si se scalambaie necontrolat. Sigur, exagerez, dar cum rolul acestor ateliere este sa te ajute sa te cunosti pe tine si sa te descoperi altfel decat limitat de constrangerile sociale, presupun cumva o exagerare a anumitor stari si trairi sau miscari. Si iti trebuie un strop de nebunie sa te dezlantui.

E greu, desi pare simplu, sa te apuci sa topai pe un anumit ritm intr-o sala plina de straini care iti invadeaza spatiul personal si e ciudat rau ca in acelasi spatiu in care te intersectezi cu necunoscuti sa iti croiesti drumul imagindu-ti ca esti un animal mitologic cu voce proprie sau brusc sa ai incredere totala ca te va prinde in cadere bratul unui om pe care il vezi pentru prima data.Si aici ma opresc. Cine a facut cursuri de teatru stie la ce ma refer. Tot respectul meu pentru toata munca si efortul pe care oamenii astia  le depun zi de zi ca sa ne incante.

Pana una alta, pe langa cursurile de flamenco (despre care tot nu reusesc sa gasesc vreo informatie ca s-ar tine in Bucuresti), le pun (din nou!) pe lista pe cele de teatru. Oricat de straniu m-am simti executand toate acele exercitii, la final, am iesit din sala zambind si cu mai multa incredere in mine.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation