Azi, intr-un autobuz, doua mogaldete s-au catarat pe scaunul din fata mea. Una era de-un cot si alta ii venea pana la nas. Imbrobodite bine ca niste astronauti lasasera afara doar nasul si ochii, fapt care nu a impiedicat-o deloc pe cea mare sa desfasoare o discutie (tirada de „de ce-uri” ar fi mai bine definita) in toata regula cu mama lor. Inainte sa coboare, tot ea, a dat un minirecital de colinde pe care nu le mai auzise pana acum. Chiar acolo, in fata usii autobuzului, cu nasucul lipit pe geam. In incheiere, a mangaiat dragastoasa cu mana inmanusata, chipul celei mici. „lasa-ma, ca sunt somnoloasa” i-a replicat pitica si a primit in schimb un zambet sincer si inca un colind.
De fapt, cam toti copii pe care i-am intalnit astazi in oras cantau sau recitau poezii cu voce tare in timp ce mergeu pe strada suspendati de mana parintilor. Astea da colinde.
SURSA FOTO
