10Eu nu am fost niciodata una din acele fetite care si-a petrecut copilaria, o buna parte din adolescenta si ceva timp din viata de adult, semnandu-se in joaca cu numele de familie al vreunui baiat sau care sa se se fi gandit vreodata la propria nunta si in nici un caz la rochia ei de mireasa. Asta nu inseamna ca nu mi-am dorit o familie. Pur si simplu, in visele mele, am trecut mereu peste aceasta etapa complicata a evenimentului propriu zis.

Va puteti inchipui asadar (sau nu) socul pe care l-am avut dupa ce am spus DA si am constientizat ca ma asteapta o petrecere de organizat si o serie de alegeri importante printre care si cea a rochiei. Despre care, revin, nu aveam nici un fel de idee. Asa ca am decis rapid  ca va fi simpla,  nu voi cheltui mai nimic pe ea (ce, la H&M nu au rochii albe simple si dragute?!) si am sa port (in premiera absoluta pentru mine) conversi in locul oricarei alte perechi de pantofi simandicosi. De voal nici macar nu putea fi vorba.

Dar pana la urma lucrurile au luat o alta intorsatura dupa ce i-am raportat jumatatii planurile mele. Avea, in mod cert, o alta viziune asupra acestui subiect si, pentru ca il iubesc, am decis sa i-o respect cat de mult pot. Pentru ca da, doamnelor si domnilor, se pare ca visul oricarui barbat este sa isi vada mireasa insurubata intr-un corset al unei rochii sirena care nu ii permite sa respire sau sa se aseze ci pur si simplu sa stea asa… ca o tufa teapana unde o pui cu zambetul regulamentar pe botic. Ca ea e o zana – zana lui. Am picat de acord insa ca eu ma zbantui, beau, manac si imi place sa respir, deci chiar daca imi fac o rochie de mireasa a la carte, nici sa nu ne mai gandim la asemenea scortoshenii ci sa fim ceva mai realisti.

Si uite asa, cu disperare in suflet, m-am apucat sa ma uit pe net si prin targuri dupa rochia vietii (de parca nu aveam nimic altceva mai important de facut, desi imi venea sa fac inclusiv curat in casa in loc sa imi ocup timpul cu asa ceva), cea care ma va face sa imi dea lacrimile si sa urlu in gura mare ca este ROCHIA (am vazut eu intr-o emisiune TV ca asa te izbeste un chef sa te manifesti cand o gasesti). Nu doar ca nu gasisem nimic, dar ajunsesem in pragul exasperarii dupa o saptamana pentru ca nu reuseam sa identific nici macar un model in care as fi vrut sa ma vad imbracata vreodata, d’armite o zi intreaga cu fotograful si nuntasii dupa mine.

In plus, toata lumea ma izbea cu niste preturi uimitoare, cu niste termene de plata si productie a rochiei absolut incredibile (da, nu mi se pare ok sa iti faci rochia cu 6 luni inainte de nunta: trece moda, te ingrasi, slabesti, nu te mai mariti….Gsas!) care ma scosesera rau de pe sine si incepusem sa stau prost cu nervii cand se deschidea subiectul.

Cumva, intre timp, fara sa imi propun, am ajuns in atelierul Parlor cu un alt obiectiv (insoteam pe cineva care isi cauta o rochie si o insoteam la atelierul recomandat de un prieten). In doar cateva minute, desi sunt o salbatica cand vine vorba de probat tinute elegante, Vera a reusit sa ma convinga sa pun pe mine cateva rochii de seara (trebuie sa recunosc, m-a impresionat cat de mult ma schimbau si scoteau tot ce aveam mai frumos in mine) si sa ma faca sa inteleg ca nu sunt chiar ratusca cea urata si nici chiar un baietoi (cum m-am considerat mereu). Conversand relaxate despre cum ar arata outfit-ul ideal pentru silueta mea, mi-am dat seama ca intelege ce imi doresc (de fapt mi-am dat seama ce mi-as dori), cum as vrea sa ma simt in rochia mea si de ce. Asa ca am rugat-o sa imi faca o schita a struto-camilei de rochie despre care tot vorbeam. Schita a fost frumoasa dar departe de ce imi imaginasem eu (niciodata nu am reusit sa imi inteleg cum ar arata o rochie doar dintr-o simpla schita) dar cu toate acestea am fost convinsa ca va iesi ce trebuie.

Si a iesit! Cu  incredibila maiestrie si infinita rabdare a doamnei Mariana (zana care mi-a asamblat fiecare cusatura) si sub indrumarea Verei, m-am trezit in ziua nunti cu o rochie care m-a facut sa ma simt frumoasa si in largul meu. Nu, nu mi-a dat o lacrima cand am pus-o pe mine, nu am fost incantata de ea pana cand nu am vazut produsul finit (stiu, doamna Mariana, nu am fost cea mai simpatica clienta la probe), am purtat un voal enorm pe care am amenintat ca il tai cu foarfeca cand mi s-a spus cat de mare va fi  ca sa arate totul perfect, am ales materiale simple si comode si de efect (daca era dupa mine, as fi ramas doar cu jupa de matase de dedesubt)  dar a fost in mod cert ROCHIA MEA DE MIREASA.

Cum nu am reusit sa ajung in atelier sa fac un set de poze frumoase cu tot universul fantastic de acolo (asa cum imi doresc), iar cele din telefon surprind prea putin minunatiile pe care le puteti gasi acolo, am ales sa ilustrez articolul cu pozele propriei mele rochii, facute de fotograful oficial al nuntii.. Ca sa vedeti ca nu exagerez.
Mai multe imagini gasiti pe site-ul Parlor si pagina lor de Facebook, unde veti vedea cat de frumos arata miresele care au gasit la ei  ROCHIA LOR DE MIREASA.

 

Revin, in curand, cu mai multe cuvinte de la Vera Zaharia (designerul din spatele Parlor) pe care am izbutit sa i le “fur” (este o persoana atat de linistita si cuminte/calma si modesta  incat as putea chiar spune ca e putin timida si ca e greu sa o faci sa isi laude munca despre care insa este mandra) acum ceva timp. Merita sa ii aflati povestea.
Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation