Stau la bloc. Ca majoritatea bucurestenilor. Nu ma plang. Are si viata asta farmecul si povestile ei. Multe povesti care se petrec zilnic si fac parte din rutina peretilor ca din carton subtire.

Matilda, micul mowgli
La etajul 1, chiar sub noi, salasluieste un mic monstru. Sunt convinsa ca nu suntem singurii constienti din bloc de acest fapt, dar poate ca eu sunt singura obsedata permanent de acest aspect.

Diminetile noatre nu ar mai fi la fel fara urletele disperate si hotarate, obsesiv repetate: Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau! Incepe usor sosptit din camera, se continua pe holul blocului din cein ce mai intens si apoi rasuna in intrega cartierul cand ies din scara.

In prima zi as fi sunat la politie. A doua zi am inteles ca nu vrea la gradi. A treia zi ma obisnuisem cu rutina. Acum ,fiind vacanta, mi se pare chiar suspect de liniste. Au incercat sa o mituiasca cu bani, minciuni, dulciuri, forta, cuvinte frumoase. Este imuna. Poate ar trebui sa intre in politica.

Tot micul monstru de la etajul 1 face baie cu zgomot. Sunete ciudate rasuna in fiecare seara cand citesc. Face bulbuci, sunt convinsa ca foloseste chiuveta ca trambulina si aterizeaza folosind dusul ca liana, cu mult zgomot si apa, in mijlocul cazii. Un mic Mowgli subacvatic posedat. Este o incantare sa o auzi cum tiuie din cada pana in dormitor. Peretii subtiri bata-i vina.

E o fetita satena si eu i-as spune Matilda, pentru ca asta imi inspira cand se catara pe geam sa vada cine a mai parcat o masina in fata blocului. Singurele momente de tacere, de altfel, ale micului monstru.

Vecinii de la tara
Unii dintre ei stau la 3. Deasupra noastra. Au o varsta si asta le da dreptul la un pechinez usor paralizat, un auz slab si o vedere in pauze. Cu toate acestea isi scutura cu sfintenie pe geam zilnic: covoare, covorase, fata de masa … ma rog, ce mai au oamenii de scuturat prin casa. Scutura totul, dupa posibilitati, direct in balconul, bucataria sau fata mea. Si din cand in cand, probabil pentru ca sunt in varsta si se deplaseaza greu, arunca si gunoaie pe geam. E mai greu cu descarcatul lor la ghena.

Parfumul balconasului de servici
Vecinii de palier sunt o incantare. Extrem de curati. Cand intrii pe balconasul de servici, unde e ghena, pe care l-au securizat cu o extra cheie, miroase ca in reclamele la detergent. Nu o singura data m-am gandit serios sa ii bat la usa si sa o intreb ce varsa in compartimentul de balsam de rufe. Ca sigur nu e de pe planenta asta. Eu nici cand ma dau cu parfum nu imi miros hainele asa.
Se uita seara la telenovele. Ea vorbeste mult si el o da pe silent in gand probabil, pentru ca doar mormaie cate ceva la intervale regulate.
Asa cum va spuneam, e frumoasa viata in cutia de chibrituri cu pereti de carton. Trebuie doar sa inveti povestile colocatarilor si sa inveti sa le faci parte din a ta. Si sa tii putine chibrite in ea. Ca sa nu risti sa ia foc. Atat.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    2 Thoughts on “Cutia de chibrituri cu pereti de carton

    1. inainte sa ma mut cu chirie stiam povestile de viata ale vecinilor. deh, 20 de ani in cutia aia… acum nu prea interactionez, dar imi pot imagina in functie de zgomotele care trec de toti peretii.

    2. Pingback: primii colindatori | Provinciala

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation