ratbSinguratatea sau varsta reusesc sa ii faca mult mai sociabili pe domnii si doamnele cu un anumit numar de ani la purtator atunci cand calatoresc cu autobuzul.

Sunt dornici sa dea sfaturi sa isi exprime opinii si nu le pasa cat de putin ca sunt inconjurati de necunoscuti. Varsta, se pare, le justifica pur si simplu statutul vreunui guru dupa a carui intelepciune tanjesc pana si altii de varsta lor.

Asa se face ca nu conteaza ca in mai putin de 3 statii au ajuns de la o replica legata de vreme spusa in eter dar cu ochii atintiti asupra ta (tu te simti si macar zambesti si uite asa declansezi nebunia) la concluzii legate de varsta ta si faptul ca nu ti se odihneste inca o verigheta pe deget, desi tu nu ai scos un sunet dar tot autobuzul a auzit clar ce aveau ei pe inima de spus.

Nu conteaza ca alegi sa cedezi locul pe care il ocupi lui/ei sau unui copil sau oricui altcuiva. Orice miscare a ta, a ochilor tai, orice rictus e un semnal ca pot ataca.

Sunt oameni obisnuiti. Batranii nostri din popor imbracati bine sau mai saracacios, pensionarii nostri de toate zilele si multora nu le citesti senilitatea in ochi. Acolo, in autobuz, este insa adevarata lor agora, acolo intalnim masa de votanti. Acolo auzi ultimele noutati si veridictele finale date in toate subiectele despre care vuieste presa. Acolo ma intreb de multe ori daca nu cumva e ceva in neregula cu mine si minimele cerinte de decenta pe care la am fata de ceilalti in spatiul public.

Problema este insa ca mai departe de aceste manifestari, multi dintre batranii Romaniei care se plimba cu autobuzul manifesta o ingrijoratoare lipsa de educatie, o vulgaritate cel putin ciudata din partea unora care cer respect de la generatia tanara in gura mare.

Cumva, respectul pe care il ofer nu tine varsta ci de om si de felul in care atitudinea lui ma face sa reactionez. Ca sa nu mai spun ca respectul (mai departe de cel legat de varsta) se castiga si nu se impune prin absurditati.

De fiecare data cand iau autobuzul la ore in care nu mai e populat decat cu gasca de pensionari ma simt pe teren minat. Pana la sfarsitul calatoriei nasul imi va fi mutat din loc, urechile imi vor auzi pe tonuri inalte (daca ii intrebi de sanatate jur ca le dipar niste octave) o sumedenie de injuraturi si nemultumiri legate de viata lor si a tuturor, sunt calcata si imbrancita fara a mi se intoarce macar o privire de regret, sunt sufocat cu geamurile inchise, sunt judecata de necunoscuti, sunt martora unor adevarate razboaie intre ei (da, de vreo doua ori am asistat chiar la cate o paruiala), sunt luata de confidenta pentru toate problemele vecinului de scaun si cateodata se si urla la mine ca nu ma inghesui mai mult spre usa daca vreau sa cobor la a doua.

Nu ii bag pe toti in aceeasi oala, doamne fereste, dar prea mi se intampla des sa observ aceleasi lucruri. Iar autobuzul asta pare a avea o influenta ciudata asupra lor.

sursa foto

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    4 Thoughts on “Dinamica pensionarilor din autobuz

    1. gigixy on 09/06/2013 at 11:28 said:

      Andreea, nu sunt oameni obisnuiti. Ma rog, au fost. Sunt oameni care mai toata viata au fost ASISTATI social si cam totul li s-a dat (pe tava) si li s-a dat in general. Cu foarte putine ocazii au cerut, si in mare nu prea au avut ce/cand. Asta nu e “obisnuit” asta e efectul a 50 de ani de comunism, de turma de etc.

      • provinciala on 09/06/2013 at 11:54 said:

        Pai da, deci oameni obisnuiti (dupa o anumita varsta) in peisajul romanesc. Repet insa: efectul a 50 de ani de comunism poate justifica multe dar (cel ptin in mintea mea) nu si lipsa respectului fata de cei din jur.

    2. Geron Octogenicus on 09/06/2013 at 15:41 said:

      Nu stiu draga prin ce autobuze te deplasezi matale, dar mie nu mi-a fost dat sa traiesc episoade de genul acesta, desi merg zilnic cam 3 ore cu transpoartele in comun.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation