Vine un moment in viata cand realizi adevaratul sens al cuvintelor unor ziceri pe care le stii de mult. Sau poate capata un sens pentru tine, extrem de important pentru momentul in care te afli. Oricum, te izbeste asa, in cap o revelatie. Si esti uimit ca doar aveai acces la informatia aceea de mult, doar ca nu o privisei din aceea perspectiva.

O prima astfel de epifanie am avut dupa ce am inceput sa studiez fizica in scoala. Brusc versurile pe care mama mi le recita din Eminescu in copilarie au avut sens: La steaua care-a rasarit E-o cale-atât de lunga, Ca mii de ani i-au trebuit. Luminii sa ne-ajunga.

A urmat apoi intelegerea celor mai adevarate sensuri ale zicalei (tot din vocabularul mamei o am): rau cu rau dar mai rau fara rau pe care nu reusisem niciodata sa o inteleg pana cand nu am patit-o.

Am o colectie intreaga de exemple similare, dar nu am sa va plictisesc cu ele. Important este ca ultima revelatie de gen am avut-o azi dimineata cand mi-am dat seama ca m-am trezit sambata la 7 dimineata, din proprie initiativa si nesilita de nimeni ( si ce ciuda mi-e) si apoi mi-au picat ochii pe o vorba (la ora aia nu am gasit nimic mai bun de facutdecat sa dau refresh pe Facebook) pe care o stiam  de mult dar nu imi spusese niciodata nimic pana azi.

Da-mi, Doamne, seninatate ca sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj ca sa schimb lucrurile pe care le pot schimba si intelepciune ca sa fac diferenta intre ele.

Mintea lucreaza in moduri misterioase.

 

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation