Pe primul l-am ucis cu sange rece de indata ce l-am observat. Cel de-al doilea a aparut a doua zi si m-a speriat. Am reactionat prompt si l-am omorat furioasa. Scarbita de cele doua evenimente si rezultatele lor, le-am lasat lesurile sa putrezeasca in locurile in care si-au gasit sfarsitul. Sa fie un exemplu pentru altii care s-ar mai incumeta.
Cel de-al treilea mi-a trecut rapid prin fata ochilor intr-una din zilele urmatoare. Venise in recunoastere, probabil ingrijorat de soarta celorlalti doi, dar a disparut urgent cand am aparut si eu. Si apoi s-a facut liniste. N-a mai avut niciunul curaj sa se arate.
Stiu ca lupta abia a inceput si ca voi fi probabil mereu luata prin suprindere de atacurile lor. De zece ani de cand locuiesc in acest oras, tot nu m-am obisnuit cu ideea. Poate si datorita faptului ca in ultimii doi ani nu ne-am zarit la ochi si am presupus ca au disparut.
Si uite asa am inceput sa ma intreb: oare gandacii nu mor niciodata?
Acest post a fost scris in disperare de cauza
nu mor, gândacii supraviețuiesc bombelor atomice :)). Noi ne-am mutat din România (și) din cauza lor. :))
Am încercat toate tipurile și genurile de dezinsecții plătite, specialiști, Raid-uri, Killtox, toate brand-urile existente pe piață. Doar le-am subțiat rândurile. NU MOR!!!
Ne-am mutat la frig ca să nu-i mai vedem 🙂
Si a functionat faptul ca v-ati mutat la frig? Adica o sa ii aratati copilului doar prin muzee?:)
Deocamdata da :). Ii vedem doar in poze.
Din pacate nu ai cum sa scapi de ei complet. Poate sa fie impecabil la tine in casa insa vecinul nu o sa fie atat de constiincios. Deratizare completa si tu si vecinii si sa astupi bine absolut toate gaurile din casa.
Spor la macel…
momentan e liniste 🙂 dar sigur pandesc ei pe undeva
Pingback: Micutul | Provinciala