Am crescut printre baieti. Asa s-a intamplat, sa ma simt mai confortabil in preajma lor. Nu am sa fac o analiza freudiana a copilariei mele, dar lucru bine stabilit, am avut o perioada extrem de scurta in care am fost pasionata de jucatul de-a mama si de-a tata sau cu papusile Barbie. Iar mai tarziu nu am reusit sa tolerez discutiile duse la extrem ale femeilor despre moda, can-can-uri, cosmetice, diete si relatii. Le preferam pe toate cu moderatie si eventual cat mai direct spuse. Asadar tot cu baietii mi-am gasit subiecte de discutie. Nu zic ca e bine si nici ca e rau (daca stau sa ma gandesc bine, poate ca sunt mai multe dezavantaje ale unui asemenea comportament), zic doar ca asa a fost.

La un moment dat  chiar ma resemnasem cu situatia si ma amuzau prieteniile intense si de scurta durata cu „amicele”  care apoi dispareau subit din viata mea. Stiti, genul acela de best friends forever care isi sinucid absolut fiecare clipa impreuna, isi impartasesc toate cele si apoi, intr-o dimineata, nu isi mai vorbesc pentru ca una nu a luat-o pe cealalta la intalnire si treaba asta ramane ceva pueril de definitiv.

Si daca odata cu trecerea anilor treaba asta cu gasitul de prietene devine din ce in ce mai dificila (dintr-o multime de motive), timpul mi-a lasat alaturi femei care si-au ocupat pe nesimtite locul in sufletul meu, cu bune si cu rele. Poate ca le pot numara pe degetele de la o mana si poate discutam si despre diete si shopping, dar nu asta ne uneste. Poate ca nu avem multe in comun (sau avem exact cat e nevoie)  si pe deasupra ne aflam in momente diferite ale vietii, dar tocmai asta ne aduce aproape. Poate ca ne vedem rar pentru ca avem fiecare viata ei, prioritatile ei, programul ei, dar important este ca reusim sa respectam asta fara ca sentimentul de prietenie ce ne leaga sa aiba de suferit. Poate ca nu este totul minunat mereu dar dupa o neintelegere nu dispare totul ci se lucreaza de comun acord la o impacare „frateasca”. Poate ca e prea incomod sa ne spunem adevarul in fata dar e important ca intelegem si sa acceptam asta. Poate ca nu apucam sa vorbim des la telefon, dar stiu ca indiferent de ora sau moment mi se va raspunde la apel.

Pentru ca prietenele adevarate sunt cele pe care se poate sa nu le vad sau sa le vorbesc cu lunile sau anii si apoi sa reiau discutia cu naturalete ca si cand am intrerupt-o ieri. Sunt cele care imi sunt alaturi si la bine si la rau, cele alaturi de care imi  doresc sa savurez orice victorie sau moment bun al vietii si carora vreau sa le fi alaturi cand dau de greu, nu doar cand le e bine.

Inchin, asadar, acest post prietenelor mele carora le multumesc ca exista si ma inspira (fie ca vin in tara o data la 2 saptamani si atunci stau cu zgarcenie in Bucuresti, fie ca umbla pe coclauri incercand sa slaveze animale, stau intre 4 pereti la birou toata ziua, alearga intre scoala, munca si copil, se pregatesc sa primeasca pe lume un bebe sau cresc deja unul, sau isi ocupa putinul timp liber cu tehnici de meditatie, sau…).

Dragele mele (si stiti voi care sa va simtiti, pentru ca nu vreau sa dau nume. da, mama, esti in capul listei!), va ofer, virtual pentru moment, cate un Macarons! Unul dintre nonconformistele si decadentele Macarons din Editia Speciala cu iz de alcool si arome celebre: Mojito, Pina Colada, Sex on the Beach, Cosmopolitan, Cuba Libre (stop al meu!)  sau Tequila Sunrise. Pentru ca sunt ca si noi: extrem de diferite dar delicioase fiecare in felul ei.

Si tot virtual, va propun sa ne punem ochelarii de soare si sa inspiram aer ionizat de valurile unei insule mediteraneene. Pentru ca meritam!

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    One Thought on “Un Macarons, dragele mele?

    1. ah ce frumos ai scris! eu zic Stop al meu la cel cu mojito 🙂

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation