Cand ajung la birou e intuneric afara. Cand ma intorc asijderea. Inchisa intre patru pereti si atat, petrec in lumina neonului care bazaie, cam trei sferturi din zilele tineretei mele. M-am inchis de bunavoie dar trebuie sa recunosc ca intre timp am inceput sa uit motivele care m-au determinat sa fac aceasta alegere.

M-am transformat intr-o anosta musculitza de neon care duce o viatza anosta.

Ma suna mama sa  ma intrebe noutati. Nu prea am ce sa-i spun. Poate ca am descoperit ceva nou pe YouTube sau pe alte bloguri. Cateodata mai rabufnesc si  ma plang despre problemele inerete care apar la orice loc de munca. Oarecum izolata de realitate tind sa le exagerez. Usor disperata, mama mai face o incercare de a afla daca am cunoscut si eu pe cineva, daca am o viata. Nu am mama. Fat-Frumos nu mi-a sunat inca la usa, iar daca a sunat cat nu eram acasa si nu a lasat bilet…ghinionul meu.

Ma suna prietenii avizi de informatii noi si interesante, de comentariile mele ironice la utimele intamplari nebunesti prin care am trecut. Ma intreaba si ei ce mai fac. Nimik nou le spun. Si cred ca i-am plictisit si pe ei pentru ca nu ma mai suna. Sau ei pe mine cu indiscretia lor care imi rascoleste anostitatea si atunci evit sa le vorbesc, sa ii vad.

Doar in week-end-uri imi iese clar in evidenta monstruozitatea aberatiilor mele. Dar si atunci sunt coplesita de lumina si sunete. Prefer sa evadez din oras si reusesc sa zmulg, acestor catorva ore fara neon, esenta care ma va tine in viata inca o saptamana.

M-am atrofiat ca fiinta iar simturile mele de perpetuare a speciei nu ma mai deranjeaza deloc. Adik am traseul meu bine- si prestabilit de la care nu m-as abate nici daca ar aparea Fatul. La draq….daca ma las si de fumat pot sa ma calugresc linistita. Cu siguranta nu as mai fi o muscultz de neon.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    2 Thoughts on “Musculitza de neon

    1. subscriu…..

    2. Mda,…. stiu ca nu te incalzeste cu nimik dar sa stii ca nu esti singura, ca tine sunt mii… si zicand asta imi aduc aminte de un gand care ma tot roade in drum spre munca, gand pe care il am in fiecare dimineata, acela de a face un club al NOSTRU, al "musculitelor de neon" – poate doar asa putem duce specia mai departe, poate doar asa vom gasi pe cinev a care sa ne inteleaga sa ne cunoasca. Dar ma linistesc repede gandindu-ma ca e ca atunci cand se fac copii intre veri- ies cu malformatii… ne asemanam atat de mult incat suntem "rude", rude de suferinta, impartim accelasi neon bazaitor!

    Leave a Reply to Bogdan_nebunu Cancel reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation