porumbNu am rezistat niciodata mirosului de porumb fiert sau prajit. E ceva in aroma aceea care ma trage de maneca sa trec la rontaiala cerealei. Ca sa nu mai spun ca e nelipsit in salatele mele desi acolo il folosesc pe cel la conserva care, uneori nici gust nu are. Am avut inclusiv o perioada de dependenta de boabe prajite de porumb la kg.

Ca e de bine, ca e de rau, ca ingrasa, ca slabeste, ca e natural or ba, eu ma declar dependenta de porumb si culoarea lui solara. Mai ales ca acum a aparut (am gasit in piata) soiul acela dulce si moale, care este o placere putin pus pe gratar.

Mai nou, chioscul din parcul de langa casa nu mai vinde doar porumb fiert cu sare pe bat (da, pe bat). Ai la dispozitie o suma de topping-uri care sa iti amageasca papilele gustative: fulgi de cocos, unt, chilli, susan, mac… Ba chiar primesti la pachet recomandari de combinatii picante: chilli cu unt si mac, chili cu fulgi de cocos (jur ca romanii sunt dependenti de mancaruri picante si eu sunt ultima ciudata care nu isi pune nici macar sare in mancare, nu mai vorbesc de vreun strop de ulei sau otet in salate). Cine ar fi banuit ca rontairea unui porumb pe bat pe o banca in parc poate fi urmarea unei decizii complexe legate de aroma, iar el, porumbul, un deliciu culinar atat de sofisticat?!

Vanzarea porumbului fiert sau prajit (5 RON/buc) face parte din seria de afaceri ale secolului dupa calculele noastre rudimentare de vara trecuta (s-ar putea sa fie chiar ceva mai profitabila decat o covrigarie daca stai sa te uiti la investitia initiala), chiar si atunci cand ai un stand personalizat, firma cu acte in regula si angajati.

Din seria nimicurilor de la cascarabete pe care iti dai banii ca sa iti umfli burta sau sa iti potolesti pofta, astept cu nerabdare mamaliga pe bat cu sos de usturoi. Sa nu radeti, ca doar ce v-am dat o excelenta idee de business de succes.

sursa foto

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation