Daca tip si imi manifest nevrozele (temeri, incantari, ingrijorari) in fata ta, sa stii ca tin la tine. Poate chiar te iubesc.
Daca in momentele grele ma descarc direct si fara preaviz, daca dau din picior ca un dracusor cand nu-mi ies lucrurile cum vreau eu, tot de bine e cum ar veni. Da, e straniu, dar asta inseamna ca imi pasa de tine si contezi pentru mine. Esti, cumva, parte din familie deja.
Daca ne vedem rar si te sun cand am timp este doar pentru ca refuz sa te adaug pe lista mea de task-uri zilnice (impresionanta pentru un muritor de rand cum am observat la un moment dat). Ne vedem rar pentru ca prefer sa ne vedem doar atunci cand iti pot dedica toata atentia mea (nimic distributiv) si sa fiu suficient de deconectata cat sa ma bucur de momentele petrecute impreuna. Dar stii ca iti sunt alaturi la bine si la greu (mai mult la greu ca la bine esti oricum inconjurat de “prieteni”).
Daca tip si sunt exigenta si cer cerul si pamantul de la tine, o fac pentru ca am incredere in tine si in capacitatile tale si ma ia cu lesin si vad negru in fata ochilor cand vad cum iti irosesti potentialul. Deci e cumva cu cele mai bune intentii dar nefiltrate. Nu am spus niciodata ca sunt perfecta. Am asteptari de la oamenii de care imi pasa si ma doare cand mi le simt inselate.
Daca ti le spun verde in fata imi esti prieten. S-ar putea sa nu am dreptate dar eu am sa iti spun ce simt si ce cred. Mai rau e cand tac.
****
Straniu si egoist, stiu, dar familia si prietenii mei stiu asta. Nu sunt neaparat fericiti si nu toata lumea reuseste sa aprecieze cat sunt de sincera si directa. Si chiar daca nu imi pica mereu bine cer acelasi lucru de la ei. Pentru ca stiu ca alaturi de ei pot fi eu insami cu bune si cu rele si fara masca pe care o port zi de zi cu mine. Stiu ca orice ar fi vor fi alaturi de mine si asta conteaza. Si le multumesc pentru asta.
fata lui tata, te pup pentru ca te inteleg perfect!
Pingback: Da-i cu ipocrizia | Provinciala