Romania (si nu includ aici decat pe cei care umplu paginile revistelor de mondenitati, barfe sau scandal)
“ SA NU FII TU INSUTI!” pare a fi regula de aur care trebuie respectata in aceste cazuri.
O alta regula de baza este sa inveti foarte bine teoria, ca si cand te-ai pregati pentru interviul vietii tale, sau pentru un test de maxima importanta si serveste-Le toate aceste informatii frumos impachetate. Ei vor, au nevoie sa creada asa ceva. A doua porunca ar fi “ SPUNE-LE OAMENILOR DOAR CEEA CE VOR SA AUDA!”, pentru ca altfel nu te vor asculta.
Bineinteles ca nu va interesa pe nimeni, si cu atat mai mult nu se va potrivi profilului in vrei sa te incadrezi, daca in realitate, in calitate de director al unei companii (practic fara activitate dar promovata ca fiind pe culmile succesului) esti incapabil sa te cobori la nivelul angajatilor tai, sa ajungi inainte de 11 la birou, ai dezvoltat puternice fobii in ceea ce priveste vorbitul la telefon, trimisul mail-urilor sau intalniri cu posibiliii clienti (ai declarat nevoia si chiar vei angaja oameni care se faca asta pentru tine, desi tu n-ai facut nimic altceva sa-ti acorzi titulatura de mare director pana in prezent) si imprumuti sume care reprezinta salariul tau pe cateva luni pentru a te mentine la nivelul meselor tale in oras si a hainutzelor de peste mari si tari.
Evident ca in interviurile acordate povestesti despre programul tau incarcat (evident dimineatza acorzi o ora revistelor de presa si mail-urilor), despre buna relatiei pe care o ai cu colegii tai (nici macar masa de pranz nu o iei cu ei) si eventual afisezi si un optimism exagerat al situatiei pe care o controlezi in totalitate.
De ce nu vorbeste nimeni despre banii lu’ mamica si ai lu’ taticu’ sau despre sponsorul oficial, sau despre miile de miciunele, inselatorii sau afaceri pe care le-a facut pentru a ajunge acolo? Mie una mi s–ar parea mult mai interesant decat povestea (care se vrea) perfecta a unei zile de viata (care se vrea) perfecta a unei persoane (care se vrea) perfecta. Sunt atat de monotoane si de false aceste interviuri incat le-as putea crea si singura, pe banda, pentru toata lumea.
Reteta lor publica suna cam asa: am facut niste superioare (evident) si am fost silitor si m-au ajutat mult in viata (evident) si am invatat multe din scoala (evident). Si, evident, cu tot acest bagaj de cunostinte acumulat am muncit cativa anisori din start pe o pozitie buna (uneori) sau mi-a venit mie o super idee si am inceput aceasta afacere care rupe-in-doua.
In acest moment simt cum a fost nedreptatita toata populatia Romaniei. Adik….profilul celorlalte milioane de romani nu poate fi incadrat in aceasta categorie? Si atunci de ce exista someri, saracie lucie, cersetori, praf, mizerie, copii abandonati etc?
Pentru ca in realitate facultatea o faci dar nu te ajuta cu nimic in viata. Daca nu muncesti in timpul ei (cu chiu cu vai si asta, desi iti doresti sa la poti face pe amandoua, nimeni nu te intelege si nu creaza programe speciale) la sfarsit esti tabula rasa pentru ca nu ai experienta, iar daca n-o faci si ai experienta, n-ai studii (cercul vicios din care doar ce am reusit sa ies). Banii nu cresc pe garduri (poate pe card-uri daca esti tu mai aparte), finantarile nu curg, refuz sa cred ca suntem o natie scapata in c…de mici de avem atat noroc iar daca toti avem idei si suntem inca in aceasta stare nu pot spune decat ca suntem idioti cu totul.
