Iarna trecuta Bunul Meu Samaritean dadea cu sare pe jos in fata blocului in care stateam cu chirie si curata aleea de acces catre intrare, asta in timp ce toti ceilalti locatari erau preocupati doar de masinile lor. Cate locuri de parcare a lopatat in fiecare zi dimineata si seara in nametii de zapada nici nu vreau sa imi amintesc.

Cum am zis ca nu ne prinde nici iarna urmatoare nepregatiti, lopata serioasa am depozitat-o acasa in Constanta, asta vara. Ca prea se transformase portbagajul intr-un dulap de scule! Acolo a ramas.

Anul acesta am schimbat blocul si Harnicul s-a indeltnicit in principiu doar cu dezapezirea Baleneii proprii, eu alegand sa imi las Albastrik intr-un munte de gheata si zapada. Au fost insa cateva zile crunte si am lasat acasa ambele masini. Bineinteles ca in ziua in care a decis sa iti scoata volanul la plimbare, a avut de furca la muntii de gheata care inconjurasera masina intre timp. Aveam doar o amarata de lopatica incapatanata dar deloc eficienta. Si dupa ceva timp de chinuit masina, mainile, nasurile, lopatica … ne-am dat seama ca ultimul varf de gheata in care se proptea botul masinii nu va putea fi biruit cu usurinta cu ce aveam la indemana. O lopata zdravana ar fi rezolvat rapid treaba. I-am propus sa cerem imprumut o unealta mai serioasa de la oamenii care spargeau gheata in fata blocului.

Cumpara-ti!” asta  fost raspunsul. ”Nu pot sa-ti dau lopata mea.Tu nu vezi ca mai am o gramada de spart cu ea?!”.  Deci pentru 2 minute, omul nu s-a putut dezlipi de lopata. 2 minute pe care oricum le-ar fi utilizat la un moment dat sa isi traga sufletul (daca avea), 2 minute in urma carora putea sa capete un multumesc sincer si putina bucurie in inima ca a ajutat un om, 2 nenorocite de minute erau prea mult!

Probabil ca omul facea parte din gasca celor care golesc rafturile magazinelor cand vine zapada ca poate vor muri de foame si se plange la televizor de Craciun ca nu are ce pune pe masa desi are frigiderul plin de carne (si nu de la injuraturi) si care trece pe langa un accident rutier pe strada fara sa clipeasca sau sa isi iroseasca minutele pe un telefon la salvare.

EL s-a intors calm la masina si a luat munca migaloasa de la capat pana cand am reusit sa iesim de acolo. Eu am inceput sa injur. Asa sunt eu…mai directa.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    3 Thoughts on “Romanii si lopetile lor

    1. of-of, pisi. nu e frumos ca o domnisoara asa draguta ca tine sa injure 🙂 nici macar atunci cand este fuarte, fuarte suparata.

    2. Pisi, ca o doamna le-am zis. Ca o doamna. Stii ca imi place sa le zic in franceza:)

    3. în pană de idei, accesează-mă http://www.roxanacostea.com/2008/03/njurturi-amuzante.html
      E o colecție frumoasă. Vezi și-n comment-uri:)

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation