In parcul de langa blocul meu canta niste zgomotosi. De fapt rag, cam asta ar fi descrierea cea mai justa. Si pentru prima data mi-a venit in minte expresia bunicii: satanisti. Cu toate ca si dracu ar avea un sunet mai melodios in urlet. Astia, saracii, probabil nu au ce sa exprime de reusesc sa articuleze niste asemenea…sunete? care nu reusesc sa te faca sa simti nici macar ura sau revolta. Am inchinat un pahar de vin la lumina lunii si tigarii incercand sa intru in atmosfera. Sunt convinsa ca nici niste iarba nu m-ar ajuta sa ii inteleg.

Dar se pare ca nimic nu ma poate opri sa ma gandesc la discutia pe care doar ce am incheiat-o. Femeia asta simpla m-a rascolit fara a-mi transmite vreun mesaj prin canalele obisnuite. Fata ei nu exprima nimic, nici ochii si nici glasul. O monotonie obosita si indiferenta, semn al unui rudimentar exagerat si banal, care m-a facut sa o catalogez de la primele intalniri ca pe fiinta anosta si fara vreun sens pentru mine.

Cateva minute si am reusit sa fac o tumba uriasa inapoi in timp, sa ma cutremure amintirile, pentru ca mai apoi sa  revin in prezent si sa ma bucur. Sa ma bucur enorm de deznodamantul povestii mele si sa-mi para rau pana la senzatia ca ma sufoc de povestea ei. Si senzatia asta nu-mi da pace. Pentru ca mi-am amintit ceea ce ma chinui sa-mi sterg de mult din suflet. Povesti ca a mea si a ei o traiesc zilnic atatea romance, aflate intr-una din ipostazele noastre. Ele, mamele, crescute in generatia indobitocita care nu a avut acces la informatie, care nu a discutat niciodata cu parintii, care nu a cautat nicodata mai mult sau mai sus, care nu si-a pus intrebari. Generatia care a luat totul asa cum a venit ca si cum doar asta i s-ar fi cuvenit, fara sa puna intrebari, pentru ca nu credea ca ar putea exista raspunsuri. Femeile care se inchina barbatului lor nu pentru ca asta simt ci pentru ca asa trebuie, care se lasa izolate, indobitocite si injosite de jalnicele specimene de soti carora le-au facut si niste plozi intre timp. Femei care nu se intreaba  nicodata cat de mult sufera copiii lor din cauza relatiei lor defecte si mentalitatii lor mucegaite.
 
La inceput am crezut ca sunt femei slabe si dependente, dar ele sunt doar obisnuite sa nu se intrebe si sa ia totul asa cum e dat  de oranduire, care nu se razvratesc si nu vor mai mult. Nici macar nu pot  spune ca fac parte din target-ul telenovelelor, pentru ca ele imi par ilustrarea reala a folclorului nostru mioritic: pesimist si resemnat.
 
 

 
Aseara nu am reusit sa adorm. De mica parca eram fiica  lu’ Tuna-Furtuna (cine stie povestea il rog sa-mi spuna si mie unde gasesc cartea), doar ce incepea sa picure sau sa se lumineze cerul cu scandal ca eu si adormeam . Un somn profund si linistitor care ma rupea complet de orice griji.
 
Eh bine, nu. Aseara m-am inchis 15 minute in baie cu ursul in brate si am plans. Am avut senzatia ca ma fulgera si m-am ascuns apoi pe hol, sperand sa nu ma atinga. Da stiu, blocul are paratraznet. Si..?!Asta nu m-a impiedicat sa nu ma gandesc cu disperare ca daca ma suna mama sa ma intrebe ce fac imi va fi frica sa raspund la telefon de frica sa nu ma trazneasca.
Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    One Thought on “satanique-mioritique-traznit

    1. Pathanina on 11/30/-0001 at 00:00 said:

      Tuna-Furtuna? "Domnita Azaleea", de Elena-Zafira Zamfir!

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation