Daca tot ne mutam zic sa facem treaba cat mai deprimanta. Si daca te muti si in transa doi poti sa poftesti la o sinucidere de luni de la prima ora. Ce ma doare?

Plec ca omu vineri acasa si las in urma sediul cu flori si crema de maini  in baie, cartele de securitate la toate usile, doua lifturi si oameni. Si ma intorc luni pe o vreme trista, traversand trei santiere de la metrou pana la birou (pe o singura strada), nereusind sa evit tornada de praf care mi-a tinut loc de mic dejun intre gingii, intrebandu-ma pentru a mia oara daca sunt asigurata impotriva unei posibile prabusiri a bratului macaralei care se tot plimba pe deasupra mea fara sa am cum sa o ocolesc (se pare ca sunt de catre companie, sic! Acu pot sa mor linistita). Zic ca trec si de noroi si de TIR-uri si de masinile Fan Curier care zboara razant pe langa noi, bietii p2isti care ne strecuram printre masinile parcate pe marginea drumului si banda lor de trafic intens.

Si…descopar cu stupoare ca juma din colegi s-au mutat (dusi a fost, pustiu mai este…nu stii ce ai pierdut decat dupa ce a disparut si mare adevar e asta), s-au pornit sa demonteze un lift, imi bag degetele in priza pentru ca au disparut intrerupatoarele, trantesc usile pentru nu mai sunt arcuri, mi-am atarnat degeaba cartela pentru nici macar camere video nu mai avem. La fumoar nu mai avem etajerele de care sa ne sprijinim. Si in fiecare zi treaba s-a inrautatit. Totul se desface in bucati, se impacheteaza regulamentar si se expediaza in noul sediu (unde am auzit eu zvonuri ca nici acolo nu e gata treaba). Au disparut si etajerele din baie, scobitorile de pe mese, sarea, junkomatele, iar azi am descoperit ca nu mai avem nici dozatoarele de apa. Colegii se evapora pe capete, de saptamana viitoare nu mai vine nici firma de catering. Si incerc sa ma imbarbatez gandindu-ma ca dupa al doilea Razboi Mondial poate a fost mai trist si uite cum si-a revenit lumea.

Facand un calcul realist, cum ca de fapt noi, ultimii amarati pornim impachetarea dupa 10 aprilie, zic sa ma retrag la un hot spot sa muncesc central ca in ritmul asta maine imi dispare Aurica, poimaine biroul si luni…cine mai stie?

 

 

Iti dau si un pont…

Daca esti cu masina si iti trece pisica neagra prin fata nu te impacienta. Dai march-arrier, scuipi in san, arunci niste sare imaginara peste umar, faci trei cruci si treaba e rezolvata. Nu si in cazul in care in urmatorul moment te dai pe langa Casa Poporului si te uiti insistent la politisti. Nu simti punctele rosii de pe fata ta? Nu e un tratament cosmetic. Si maine ziarele nu vor titra ”A murit un om pentru ca a venit Bush in vizita si am innebunit cu totii”. Vocea suava a operatoarei retelei tale ii va anunta pe cei care te apeleaza ca „Pentru moment abonatul nu a existat niciodata” (multumesc Mihnea)

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    2 Thoughts on “STARE DE ASEDIU

    1. Ma bucur ca am avut magnifica inspiratie sa ma retrag in aceste momente de rascruce. Cred ca-mi voi prelungi concediul 🙂 Nu spanzura iepurele, da-i cu antimatter 😛

    2. Kinky, eh? Lasa ca poate lucrurile vor arata mai normal pe acolo cand ajungem noi. Si, in plus, in prima zi de WGP, poate mergem sa luam o portie meseriasha de healthy food de la Mac 😉

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation