#varaincapDupa o saptamana de palmieri, ape limpezi, leandri si nisp fin…. dupa doar 7 zile de vacanta intr-o lume fara deadline-uri si program fix (va povestesc in curand cu poze ce fain a fost) … exact in momentul in care incepeam sa imi amintesc cine sunt si ce vreau si ce pot… ne-am intors acasa. Ca asa e cu vacantele cand esti om mare: nu mai tin 3  luni cu acordul  partilor si binecuvantarea tuturor,  sunt pe cat iti permite contractul/contractele sa te intinzi. Ca trebuie sa produci ca sa mai fugi 7 zile la capatul pamantului peste un an ca sa nu iti bagi capul in ciment ca orice strut de oras care se respecta.

Sa va spun ca am suferit cand am plecat?! Ca am simtit asa…o tristete iremediabila sa parasesc insula aceea si sa revin la realitate !? Sa va spun ca am stat imbufnata 2 zile cand m-am intors?! Nu va mai spun ca as fi prea de tot. Nici viata mea la oras aici, nu e rea. Dar ceva vreau sa schimb. Pentru ca..

…o  data revenita in viata mea, mi-am dat seama ca si aici e vara. Si ca vara inseamna zile mai lungi si mai luminoase, oameni mai veseli si energie mai multa. Ca vara era sinonimul meu preferat pentru libertate si visare pentru nebunii si distractii, pentru timp petrecut cu prietenii sau facut altii noi, pentru lipsa grijilor legate de program, bani sau ce zice lumea.

ERA – deci de cand am inceput sa imi calculez distractia de vara in timp liber (daca am), in bugete, in unde si de ce ma duc si unde stau si cum?! Unde e entuziasmul: ma urc in masina si vad eu ce oi face? O sa ziceti ca e tot in Vama. Nu mai e nici acolo ca pe vremuri. Ne dam cu totii vamaioti dar parcam bolizii pe nisip, stam la camere de 200 ron pe noapte si mancam la restaurante mai scumpe decat in capitala. Si e de inteles. Mie una nu mi-a mai ars de mult inimioara dupa un cort (cred ca ultima oara am fost acum 10 ani), sufar daca nu am o masa decenta in vacanta, ca sa nu mai vorbesc de confortul unui pat si macar al unui dus cand se lasa seara. Pentru ca acum imi permit sa fac o tona de nazuri pe banii mei munciti din greu.

Dar tocmai asta ma face sa cred ca m-am stricat. Ca undeva pe drum am imbatranit. Si ca am uitat ce inseamna vara pentru mine si ce inseamna sa ma bucur de ea si sa uit de griji, sa ma aventurez, sa descopar… sa traiesc.

Asa ca mi-am propus sa imi iau #varaincap. Pur si simplu. Fara sens, fara capat si fara coada. Si am declarat-o public, pe Facebook (unde altundeva as fi putut striga mai tare catre toti dintr-o data?!) asteptand sa vad cine mi se alatura nebuniei. Evident ca jumatate din lista mea de cunostinte e  ancorata la birou iar cealalta, cel mai probabil, zburda prin propriile 7 zile de libertate, asa ca putini voinici s-au aratat. Dar inca astept doritori si idei. Nu e tarziu niciodata. Cam asa cum si-au propus si fetele astea de mai jos (Corina si Antonia).

Si din seria unde dai si unde crapa, discutiile generate de update-ul meu au reusit sa ma ambitioneze sa imi iau #varaincap fara buget. Doar cu voie buna, ca in vremurile bune. Pentru ca asta e tot ce conteaza.

Va urma (va dati seama ca am un plan, nu?!)

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation