As fi vrut sa plang de ciuda. Sa urlu. Atat de frumos era aseara incat am inceput sa detest si mai tare sarbatorile. Stiu: o sa mi se intoarca gandurile, ma loveste karma peste bot, imi voi plati emotiile pacatoase. Dar cum sa nu suferi cand iti petreci  seara de dupa o zi de munca la inaugurarea noului patinoar de langa cel mai mare brad din Europa de Est, mancand covrigi sa band vin fiert. Nu, nu am patinat pentru ca mi-e frica sa nu cumva sa-mi rup ceva, dar m-as fi aruncat cu drag in vartej daca as fi avut langa mine un punct de sprijin mai puternic decat Boo (pe care as fi strivit-o in cadere)…un barbat ar fi fost o idée. Unul doar al meu, pe care sa nu fiu nevoita sa il impart cu foste, copii, amintiri sau obligatii.

Am indurat cu un zambet cretin muzica de sarbatori, luminitele multicolore, fericirea perechilor si familiilor din jur, frigul unei seri de iarna perfecte care nu facea altceva decat sa ma traga de maneca, ca nu cumva sa uit ca…vine iar Craciunul.

Si exact in momentul in care ar trebui sa ii multumesc lui Dzeu ca am alaturi de mine o familie fantastica si prieteni adevarati, in care ar trebui sa imi amintesc de toate Craciunurile perfecte ale copilariei… pe mine ma izbeste nebunia ! Ma imbufnez cand imi dau seama ca nu mai e printul meu care sa imi cumpere bradul la miezul noptii pe care sa il impodobim si sa il colindam pana pe la 6 dim, pentru ca apoi sa ne dregem cu portocale, scortzisoara si mere.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation