Mi-am amintit astazi, ceea ce anii au lasat in urma mea.Urma copilariei mele.Timpul s-a jucat cu mine asa cum a vrut si m-a facut sa uit amintiri nepretuite.

Pentru o secunda am stat sa ma gandesc bine daca s-au intamplat aievea sau imi inchipui-de parca toate au fost ieri, dar atata de departe.Da, toate au fost…dar am crescut si inocenta a ramas acolo.

Dadeam spectacole…in spatele draperiilor aurii din camera mea, salashluia marea scena a palatului papusilor. Palatul papusilor era in patul de lemn rosu si margini de culoarea caiselor.

Aranjam adevarate reprezentatii la care vindeam  bilete…parintilor.Angrenam in jocul meu toti copiii vecinilor.Recitam poezii sau jucam mini-scenete.Aveam un prezentator, lumina asigurata de aparatul la care urmaream diapozitive in fiecare noapte, cu tata.

Era magic cand stingeam lumina si aparea prezentatorul de dupa draperii-microfonul era coarda ( pe care nu-mi amintesc sa o fi sarit vreodata)Si inca nu era un program mai lung de 2 h la tv , daca nu ma insel…adik eram la gradinita.

Nu m-am catarat echilibristic niciodata pe bara din spatele blocului ca toate fetitele de varsta mea.

Faceam oale din noroiul din spatele blocului , dupa care le infasuram in ziare si la dadeam foc in mini-shantul de sub  balcon, spre disperarea mamei.

Ma avantam cu hoarda mea de “ cercetasi “ pe coclaurii unde se construiau  noile blocuri care au aparut  mai apoi si mi-au rapit rasaritul.Ce cautam?! Comori- capace de bere, bani, fiare.

Copilaria mea cred ca a fost un obositor drum pentru ai mei!Si le multumesc si inca ma minunez de cata incredere  mi-au putut acorda de-a lungul vietii si cat de matur si deschis m-au tratat intotdeauna.

Uitasem toate aceste minunatii pe care le facea copilul din mine.Atunci mi se pareau normalitati.Acum mi le amintesc induioshata ca pe miracole.

Si mai stiu ca la 5 ani citeam si scriam si nu-mi puteam face abonament la biblioteca.Asa ca recurgeam la abonamentele parintilor sau ale vecinilor mai mari sau imi cheltuiam tot ce strangea pusculita …in librarii.Erau multe carti pentru copii atunci.Povestiri frumoase  , ilustratii, pe care mi le amintesc perfect si pe care nu le-am vazut reeditate.Din pacate am daruit colectia copilariei unei pustoaice pe care o adoram dar pe care n-o interesau.

Erau povesti din Tara Arborado, Oana,Mihai si Gelu care aveau grija de catelusii din jurul blocului sau aveau grija de casa in lipsa parintilor (sau eroii –copii polonezi si rusi din cartile furate din biblioteca matusii mele: care formau clubul colectionarilor de pioneze)

Stiu ca erau zile in care nu vroiam sa ies din camera mea.Ma asezam pe jos in mijloc si imi inchipuiam tot felul de dialoguri cu personajele mele preferate.Ceilalti copii ma plictiseau si ii gaseam prosti ( lucru pe care l-am declarat in gura mare spre noua disperare a parintilor).Ei se jucau cu papusile de-a mama si de-a tata.Nu-mi amintesc sa fi facut asta vreodata.Nu ma atragea ideea-altfel nu-mi pot explica.

Primisem la lumina lumanarilor, intr-o seara in care se luase curentul, un joc hexagonal ca un capac de stup de culoare rosie.I-am spus jocul “bilelor” pentru ca avea mai multe ” echipe” de bile din sticla colorata (doamne! Parca descoperisem cufarul plin de comori) si potrivit unor regului simple trebuia sa deplasezi formatiile de 6 ( erau asezate in triunghi pe tabla de carton cu orificii, in care isi mentineau sferele echilibrul) din casuta lor intr-o alta casuta.Se juca pe perechi.

Apoi jocul de Maroco-care nu mi-a surescitata prea mult interesul pentru ca il gaseam plictisitor.

Si uite asa nici nu am simtit cum imi trece copilaria prin suflet si cat de frumoasa a fost acea perioada.

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    5 Thoughts on “Vreau sa scriu cartile copilariei mele…

    1. jocul cu bile, daca nu ma insel se numeste sah chinezesc 🙂

    2. Robert on 09/16/2010 at 18:00 said:

      Daca ai aflat numele cartii colectionarilor de pioneze sa imi spui si mie te rog!!!

    3. cred ca asa se si numea

    4. Maria on 11/27/2011 at 16:35 said:

      Astazi ti-am descoperit blogul. Tot astazi m-am simtit prost. Poate ca nu are legatura, dar imi amintesc ca pe la 5-6 ani mi-ai daruit o multime de carti pentru copii. Oare eu sunt pustoaica pe care n-a interesat-o colectia copilariei tale? Sau poate habar nu ai cine sunt. Oricum, trebuia sa intreb.

      ~Maria

    5. provinciala on 11/27/2011 at 22:21 said:

      :)) intr-adevar i-am daruit cartile Mariei. Nu stiu daca tu esti acea Maria dar da, asa se numea “pustoaica”.

      Insa daca tu esti acea Maria, sa stii ca ti le-am daruit cu drag si ca nu ai de ce sa te simti prost. Am iubit intotdeauna cartile (mai ales al mele) si poate ca sunt nedreapta de fiecarea data cand cer altora sa le iubeasca la fel de mult.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation