vreau?

Muncesc de cand ma stiu. Pentru ca am facut mereu ceea ce mi-a placut si  am facut-o mereu cu pasiune. Muncesc pentru ca asta imi asigura independenta, pentru ca m-as plictisi groaznic in casa si pentru ca invat mereu lucruri noi si cunosc oameni. Cam atat.

Acum, in apropierea venerabilei varste de 26 de ani, am prima revelatie vis-a- vis de cat de importanta este alinierea obiectivelor personale cu cele ale companiei si imi dau seama ca nu am nici o tinta. Am facut mereu ce am vrut, am fost si sunt un mercenar al propriilor capricii si al securitatii financiare care a reusit sa nu isi incalce codul etic. Nu am facut decat sa invat mereu lucruri noi si sa ma folosesc de calitatile mele innascute dar incotro ma indrept? Lumea corporatista este oare capabila sa imi satisfaca nevoile? Sunt intr-adevar o rebela, un bun executant sau imi place sa fac lucrurile doar asa cum vreau eu? Am dat de mii de ori raspunsul la aceste intrebari pentru cei din HR (e simplu: le spui ceea ce vor sa auda). Problema e ca la un moment dat incepi sa crezi si tu ce spui si ajungi sa te minti atat de bine incat uiti de ce faci acest lucru.

Am parte de satisfactii?Am. Sunt mandra de ce am realizat pana acum?Sunt. Pot sa merg si mai departe pe acest drum?Pot. Dar asta vreau cu adevarat? Aici nu am raspuns.