whiteSensationDupa o dimineata la plantat copaci si un raid alert prin magazine (e incredibil, dar nu prea am haine albe in dulap), nu am reusit sa imi trag bine sufletul si am aterizat la #WhiteSensation (the Bumtzi Bumtzi party). Nu neaparat pe WhisList-ul vietii mele, dar in mod cert pe al Lui si oarecum un motiv bun de ma reintalni cu omeni dragi.

Concluziile mele sunt simple:

House-ul nu mai e ce a fost (sau gusturile mele sunt depasite de vremuri, chiar si pentru un om care asculta toate genurile muzicale). Am simtit nevoia sa ma misc pe fix 10 minute din muzica rulata intreaga seara/dimineata. In restul timpului, nici cu cele mai bune intentii nu am putut sa imi articulez musculatura pentru ca nu era „muzica” si nici macar „ritm”.

Daca anul trecut am fost la VIP, anul acesta am ales biletele simple (Ring A) si, sincer, nu regretam deloc. Inca nu am reusit sa gasesc un argument logic pentru cheltuirea unei sume uriase in plus pentru zona VIP (in afara de faptul ca au defilat prin fata ochilor mei mai putine „bunaciuni aranjate” ca la o expozitie canina de mare avengura, cum s-a intamplat anul trecut).

Nici in aceasta zona baile nu au facut fata femeilor si accesul la asemenea facilutati iti rapea cam 30 de minute lejer. Oricat se agitau femeile de servici si desi nu lipsea hartia, mizeria domnea (eu cred ca romancele ar trebui sa aiba parte de niste ore speciale de educatie legata de mersul la toaleta in spatii publice).

Preturile bauturilor (decente) si valoarea jetoanelor erau special gandite astfel incat sa nu poti cumpara absolut nimic fara a lasa bani in plus la bar, ceea ce mi s-a parut un fel de japca ieftina. In continuare cred ca banii pe care ii las in plus cand cumpar ceva ar trebui sa fie in intregime alegerea mea atat ca si valoare cat si ca gest.

Pe la 2 dimineata nu prea mai gaseai apa plata 😀 Parca mai faina era insa atmosfera la Mania cand se intampla asta 😉

Pe scarile din spatele noastru a stat cam tot timpul o doamna imbracata ponosit in haine de strada inchise la culoare care a urmarit fascinata si fara sa se miste din loc, intregul show. Asta in timp ce accesul „all white” a fost interesant si de data aceasta: unii au fost intorsi din drum pentru ca albul hainelor lor parea cam crem, altii au fost nevoiti sa dea o gramada de bani pe pantaloni de training (care, am inteles, se vindeau la intrare) ca sa ii puna peste ai lor macar cat sa treaca de controlul de la poarta, in timp ce foarte multe domnisoare din interior aveau incaltari, dres-uri si genti negre, ba chiar am zarit cateva geci galbene si pantaloni bleu.

La zona VIP aveai totusi acces cu destul de multa usurinta daca profitai de neatentia celor de la paza.

Lasand la o parte faptul ca nici anul acesta nu am reusit sa „gust” atmosfera (prea putin alcool si nimic altceva din ce luase probabil majoritatea celor prezenti), spectacolul mi s-a parut slab iar numarul participantilor mult mai mic. Erau in schimb foarte multi straini, atrasi atat de brandul #WhiteSensation dar mai ales (cred eu) de celebrele petreceri si atmosfera din Centrul Vechi.

Lumea parea ca se distreaza mai departe de poze, masti si alte mici „animatii” puse la punct de partenerii show-ului. Spre deosebire de restul salii, cei aflati in zona de sub pupitrul DJ-ilor se miscau spasmatic si haotic pe ritmuri numai de ei stiute.

20130407_200950Sunt mandra ca am rezistat ore bune pe tocuri si in rochie scurta si mulata, fara sa stau o secunda jos si fara sa ma indispun, ceea ce pentru simandicoasa comoda din mine este un fel de escaladare a Everestului in sandale.

In rest, doar de bine. Adica m-am simtit bine pentru ca am fost cu prietenii si unii dintre ei char s-au bucurat de #WhiteSensation. Probabil ca vom merge si la anul (sper doar ca nu in Romania).

Ti-a placut? Da mai departe!

    Din aceeasi serie:

    • Post fara pereche:

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Post Navigation